Skip to main content

Congresul Diasporei se organizează o dată la doi ani de către Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Biroului relații cu diaspora în colaborare cu instituțiile publice centrale și asociații ale diasporei.

Congresul este o platformă, devenită tradițională, pentru a fortifica comunicarea dintre Guvernul Republicii Moldova și diaspora și se desfășoară în conformitate cu HG nr. 735/2016 cu privire la organizarea Zilelor Diasporei, precum și în conformitate cu planul de acțiuni al Biroului relații cu diaspora.

Începând cu anul 2012 numărul inițiativelor diasporei a crescut, la fel ca și formele de asociere ale acesteia. Pe lângă asociațiile tradiționale ale diasporei, înființate în bază geografică, diaspora alege să se organizeze în grupuri de inițiativă sau în funcție de activitatea profesională. Au apărut mai multe organizații ale tinerilor din diasporă, care sunt activi pe segmentul dezvoltării și transferului de capacități. Beneficiile diferitor forme de asociere se fac văzute în diversitatea de activități organizate în diaspora, dar și pe teritoriul țării.

Congresul oferă posibilitatea de a cuprinde toate activitățile și formele de asociere ale diasporei într-o platformă națională.

Participanții la Congres sunt reprezentanți ai mai multor forme de asociere ale diasporei, dar și reprezentanți independenți de orice formă de asociere.

Congresul Diasporei ediția 2023 se va axa pe discuții multilaterale Guvern – diasporă în ceea ce privește politicile pentru diasporă, impactul migrației asupra proceselor economice, sociale, academice și politice din țară, dar și impactul politicilor elaborate de Guvern, asupra diasporei.

În acest an, Congresul Diasporei va avea loc la data de 18 august 2023, în intervalul orelor 09:00-18:00, în incinta Palatului Republicii, str. M. Cebotari 16.

Menționăm că, în cadrul evenimentului, participanții vor avea posibilitatea să asiste la diverse paneluri tematice de discuții cu prezența oficialilor Republicii Moldova, care vor oferi răspunsuri la întrebările cetățenilor de peste hotare. De asemenea, la eveniment va participa și Președinta Republicii Moldova, dna Maia SANDU.

Scopul evenimentului este valorificarea continuă a comunicării dintre Diaspora și Guvern în scopul dezvoltării durabile a Republicii Moldova.


Obiectivele:

  • intensificarea cooperării dintre Guvern și diaspora;
  • evaluarea activităților Guvernului și identificarea priorităților de acțiune pentru următorii ani;
  • construirea unei platforme de comunicare permanentă între Guvern și diaspora.
     

Activitățile preconizate:

  • paneluri tematice de discuții;
  • sesiuni Q&A și networking;
  • activități culturale.